România, cele mai multe decese cauzate de COVID-19 în stare de alertă! Vorbim de al patrulea cel mai grav bilanţ de la începutul pandemiei. Din păcate, numărul situațiilor active
de coronavirus a crescut pentru a noua zi consecutiv. Aceeași statistică o observăm și la capitolul decese, care au ajuns la 31 în ultimele 24 de ore. Mai mult de atât, se presupune că numărul românilor infectați cu noul coronavirus ar fi unul mult mai mare, decât cel
anunțat oficial. Cele mai multe decese cauzate de COVID-19 în stare de alertă! Ultimul raport al autorităților a arătat că vorbim de cele mai multe decese din starea de alertă. 30 dintre acestea vin și pe fondul altor probleme de sănătate. Interesant este că a crescut și
numărul românilor diagnosticați cu COVID-19. Concret, au fost raportate aproape 400 de noi cazuri, în ultimele 24 de ore, adică aproape dublu față de ce s-a întâmplat în ultima zi. Situațiile la limită nu se opresc aici – a crescut și numărul românilor în stare gravă și
critică, internați la terapie intensivă, la 231. Institutul Național de Sănătate Publică a analizat situația îmbolnăvirilor din România și, din păcate, înregistrăm a cincea săptămână la rând în care numărul cazurilor a crescut. S-a întâmplat acest lucru după ce, cinci săptămâni
la rând, numărul cazurilor scăzuse. Sunt mai mulți pacienți care dau vina pe DSP-uri pentru situația în care se află România. „Nu a făcut absolut nimic. DSP-ul nu doar că nu îşi face treaba, probabil nici nu are cu ce”, a spus Gina Voiculescu, pacientă vindecată. De
altfel, în clipa în care este confirmat un caz de COVID-19, laboratorul este obligat să anunţe Direcţia de Sănătate Publică. DSP-ul din judeţul unde s-a infectat pacientul raportează imediat rezultatul pozitiv în platforma STS, introduce în cel mult o zi restul de date despre pacient şi începe ancheta epidemiologică în maximum 24 de ore.