Dr. Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a declarat, miercuri, în direct la România TV, că românii ar trebui respecte în continuare regulile pentru există riscul apariţiei unui nou val al pandemiei COVID-19.
Medicul Virgil Musta a explicat că autorităţile sanitare iau în calcul posibilitatea
apariţiei unui nou val al pandemiei COVID-19 în cazul care va apărea o nouă variantă a virusului.
„S-ar putea să fie şi acest al doilea val. Am totuşi speranţa că acest val depinde dacă
apare o tulpină nouă. Dacă apare o tulpină nouă, există riscul apariţiei unui al doilea val.
Dacă nu, datorită faptului că o parte a populaţiei s-a vaccinat şi o altă parte s-a îmbolnăvit, puţin probabil să mai apară un val atât de puternic cum au fost primele trei valuri sau cum au fost primele două.
Primul val pentru ţara noastră a fost un val peste care am trecut foarte bine peste el”, a declarat medicul Virgil Musta, în direct la România TV.
Medicul Virgil Musta, despre cum se va face relaxarea. „Depinde foarte mult de evoluţia cifrelor”
Întrebat cât timp vor mai fi aplicate restricţiile anti-COVID, dr. Musta a precizat că relaxarea va fi realizată treptat.
„Relaxarea va apărea treptat. Depinde foarte mult de evoluţia cifrelor. Am avut în urmă cu un an o evoluţie neplăcută când printr-o relaxare prea puternică cifrele au început din nou să crească şi boala s-a reactivat. Există şi acum riscul, dar depinde de noi.
Dacă noi respectăm regulile şi reuşim să ne vaccinăm într-un număr cât mai mare, poate că această revenire la normalitate se va produce mai rapid. Dacă nu, probabil că va fi mai lent”, a menţionat dr. Musta, la România TV.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri că s-au confirmat 930 de noi cazuri de coronavirus şi 98 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore. La ATI sunt internate 874 de persoane.
Pe teritoriul României, 16.544 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.274 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.676 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 161 de persoane. scrie romaniatv