O imagine cu o bătrână care s-a urcat descălțată pe o bancă face înconjurul internetului. Femeia este aplaudată pentru gestul ei, un exemplu pentru toți dintre noi.
Gestul exemplar al unei bătrâne. S-a descălțat de pantofi și apoi s-a urcat pe o bancă
Bătrânii sunt cunoscuți în popor drept cei de la care avem de învățat multe lucruri. Experiența lor de viață este, adesea, un exemplu pentru mulți dintre noi. Noblețea și educația unora dintre ei întrece, uneori, orice imaginație. Este cazul unei bătrâne, care deși s-a urcat pe o bancă, pentru a vedea mai bine ceea ce se petrece în fața ei, a avut grijă să se descalțe mai întâi.
După cum putem vedea în imagine, bătrâna se afla într-o mulțime. Zeci de oameni erau adunați în cerc, cel mai probabil pentru a asista la un spectacol. O bătrână, însă, nu reușea să vadă ceea ce se întâmplă, așa că s-a urcat pe o bancă, cu picioarele, asemeni unui tânăr de lângă ea. Doar că, spre deosebire de tânăr, bătrâna a preferat să se descalțe, pentru a nu murdări banca. Pantofii i-a pus deoparte, iar gestul său a atras atenția unei alte persoane care a decis să facă public acest caz. ”Gândiți-vă de doua ori înainte sa râdeți de bătrâni…🙏”, a scris autorul imaginii.
Sute de distribuiri a avut fotografia, iar comentariile internauților nu au întârziat să apară. ”Educație!/Bun simt/N-ai să vezi un tânăr descălțat urcat pe bancă!/”, sunt o parte dintre comentarii
De 18 ani acești bătrâni își beau cafeaua la balcon, în fiecare dimineață
Doi bătrâni dintr-un cartier bucureștean au atras, de-a lungul vieții, atenția tuturor vecinilor lor. Asta după ce, în fiecare dimineață, ies la balcon și-și beau cafeaua împreună. Impresionată, o vecină a decis să le facă publică povestea pe rețelele de socializare.
”Undeva, într-un cartier din București, în fiecare dimineață, un domn și o doamnă își beau cafeaua împreună, pe balcon.Ioana mea s-a mutat aici acum optsprezece ani, i-a văzut de-atunci.In fiecare dimineață. Nu vreau să romanticizez, nu spun că în ăștia optsprezece și toți cei dinainte n-au avut divergențe, supărări sau probleme. Vreau doar să spun că undeva, într-un balcon din București, un domn și o doamnă își beau cafeaua împreună. În fiecare dimineață. Undeva, într-un univers al celor care mai cred, asta trebuie să însemne ceva. În fiecare dimineață. Azi i-am prins și eu. Hai bună dimineața la cafea! 🧡”, a relatat unul dintre vecinii bătrânilor, pe facebook.