În plină vară, când lumea merge la plajă și folosește mult cremele de protecție, românii au primit un avertisment important. Compania Johnson and Johnson a anunţat că retrage de pe piață mai multe loțiuni de plajă, pentru că acestea erau periculoase și conțineau o substanță cancerigenă.
Loțiuni de plajă, retrase de pe piaţă
Chiar în sezon estival, când au trecut aproape două luni de vară, compania farmaceutică americană Johnson&Johnson a venit cu un anunț important. Ei au retras de pe piaţa din Statele Unite cinci produse cu protecţie solară, pentru că acestea erau extrem de periculoase. Potrivit textului oficial al decretului, cele două substanţe chimice “au un impact dăunător considerabil asupra mediului marin din Hawaii şi asupra ecosistemelor sale”.
Este vorba despre o cremă și patru spray-uri, care se vând și la noi în țară. Mai mult, unele loturi conţineau cantităţi de benzen în concentraţii de trei ori mai mari decât cele admise de Agenţia Americană a Medicamentului. Astfel, aceste vreme nu ne protejau de bolile de piele, ci puteau să ne provoace chiar ele complicații.
“Problema cu benzenul este că provoacă leucemie, anemie şi alte boli. Nu există niciun producător care să adauge asta, în mod intenţionat, în loţiunea de plajă. Cumva a ajuns acolo ca o substanţă care contaminează. Nu se ştie cum a ajuns acolo.”, a spus Jan Lapook, doctor.
Care sunt cremele cu probleme
Benzenii sunt substanţe cu proprietăţi cancerigene, ceea ce înseamnă că ar putea duce la apariţia cancerului, în funcţie de nivelul şi durata expunerii. Medicii spun că nu știu cum a ajuns acea substanță în creme, pentru că nimeni nu ar pune-o intenționat, având în vedere că este nocivă.
Astfel, Johnson & Johnson a avertizat clienţii să nu folosească spray-urile cu aerosoli Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect + Refresh. Când cumpărați o loțiune de soare, asigurați-vă că aceasta nu este una dintre cele dăunătoare.
Compania i-a asigurat pe cei care au achiziționat aceste creme că vor primi despăgubiri în cazul în care au pățit ceva și vor încerca să îndepărteze de pe piață aceste loțiuni.