Potrivit proiectului noii legi a salarizării, pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea alege între pensia minim garantată şi o indemnizaţia socială.
Pensii 2022. Ministerul Muncii vine cu veşti noi pentru pensionari. Cei care au un stagiu de cotizare mai mic de 15 ani vor putea alege între pensia minimă garantată, care va fi calculată pe baza contributivităţii, şi o indemnizaţie socială
Pensii 2022. Ce se întâmplă cu pensiile celor cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani
Aproximativ un milion de pensionari primesc în prezent pensia minim garantată de 640 de lei.
„O noutate adusă de proiectul de lege este introducerea opţiunii pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii aflaţi deja în plată, care au stagiul de cotizare sub 15 ani, vor putea opta între pensie şi indemnizaţia socială minimă, cu trei luni înainte de aplicarea efectivă a legii. Opţiunea se va face prin Poştă, cu formular pretimbrat primit de la Casa Naţională de Pensii Publice, pentru a evita cozi interminabile la ghişee”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
Reprezentanţii Ministerului Muncii informează că pensionarii care au realizat stagiul de cotizare mai mic de 15 ani beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizaţia socială minimă, ei opt opta pentru aceasta din urmă. Pensionarii care nu optează în termenul de trei luni rămân în plată cu suma rezultată din calculul pe baza contributivităţii.
„Din 2021, nu o să mai existe niciun pensionar care să aibă stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, aşa cum există la ora actuală. Astfel, aceştia vor rămâne la pensia minim garantată de 640 de lei”, mai spun reprezentanţii Ministerului.
Începând 2009, orice pensionar care are o pensie sub nivelul minim să primească cel puţin această valoare. Conform legii, cei care se încadrează aici vor avea posibilitatea să opteze dacă acceptă să rămână în actualul sistem de pensii, însă doar pe baza contribuţiei fiecăruia, fără a mai primi vreun bonus de la stat.