Jean Paler, se teme pentru sănătatea lui și își arată nemulțumirea cu privire la măsurile adoptate de Guvern.

Așa cum am putut observa în ultima lună, coronavirusul nu iartă pe nimeni, iar printre cei afectati de acest virus se află, mai ales, artistii Romaniei.
Din categoria de risc face parte și actorul Jean Paler, care se teme pentru sănătatea lui și își arată nemulțumirea cu privire la măsurile adoptate de Guvern.
Actorul a oferit declarații despre modul în care este afectat atât de coronavirus, cât și de reglementările aduse prin Ordonanțe Militare.

“Sunt pensionar și am 67 de ani. Vă întreb, pe ce principii s-a dat legea ca cei trecuți de 65 de ani să stea în casă și au voie doar 2 ore (11.00-13.00) să iasă din casă? Covid-19 ăsta are limită de vârstă? Pe ăla de 64 de ani sau mai tânăr nu-l ia? Căci din declarațiile și tot ce arată la televiziuni sunt de toate vârstele îmbolnaviți cu COVID-19. Deci, care e criteriul de vârstă fixă de 65 ani și peste?”, a declarat actorul pentru click.ro.

Mai mult decât atât, mare actor a continuat spunând că nu se poate descurca pe baza legilor impuse de guvernanți:

„Apoi, dacă sunt singur și nu am pe nimeni, bolnav cardiac cronic (ultim grad) am nevoie de alimente, de medicamente, pe care trebuie să le cumpăr, nu pot coborî sa le iau, făcând foamea și ducând lipsa strictului necesar decât așteptând ca pușcăriașii ora de ieșire la aer. Cine a gândit această lege, înainte de a o pune în practică, nu s-a gândit la cei neajutorați”.

Jean Paler a vorbit și despre nemulțumirea pe care o are vizavi de creșterea exagerată a prețurilor la consumabilele medicale destinate să ne protejeze împotriva infectării cu coronavirus.

„S-a dat altă lege, să purtăm mască, să ne dezinfectăm cu spirt și altele. Ce-i cu bișnița din farmacii, cu prețurile de la 18 până la 25 de lei sticla de spirt, de 500 ml, era 5 lei înainte. O mască chirurgicală se vinde cu 8 lei și ajunge și la 30 de lei. Vă întreb, pe voi, care controlați soarta acestei țări și suflarea care a mai rămas în ea, ce măsuri de ajutorare ați luat? Am pensie de 940 lei, medicamentele mă costă, ca să pot trăi, de azi pe mâine, 1.000 de lei. Oare îmi permit să cumpăr dezinfectant și masca pe care ne obligați să o purtăm? Din ce bani?”, a mai mărturisit Jean Paler.

„Mi-am spart ochelarii de vedere și trebuie să merg să-mi fac ochelari, nu mă încadrez în legile lor. Stau orb în casă. Între 11.00 și 13.00 nu mi poate rezolva nimeni. Atunci ce voi face, voi plăti amendă că nu am dreptul să circul, că am peste 65 de ani. Dacă-mi fac o pancartă pe care scriu ce mă doare și ies în stradă, mă arestează și mă și amendează. Suntem pensionari și puși pe lista de exterminare”, a mai adăugat artistul.