Oana Roman, despre divorțul lui Alin Oprea ex-Talisman: „El a iubit-o foarte mult”

După 23 de ani de căsnicie, Alin Oprea (49 de ani), fostul solist al trupei Talisman, și soția lui Larisa s-au despărțit.

Unul dintre motivele despărțirii cuplului ar fi fost distanța, soția lui locuind în Londra, alături de cei doi copii ai lor,

Melissa (18 ani) și Adrian (21 de ani), care studiază acolo muzica.

În urmă cu o săptămână, fostul cuplu s-a prezentat la notar pentru a semna actele de divorț.

Nu au putut semna însă din cauza neînțelegerilor dintre ei.

Oana Roman, despre divorțul lui Alin Oprea ex-Talisman:

„El a iubit-o foarte mult”
La ieșirea din notariat, Larisa a făcut următoarea declarație:

„Nu îl recunosc pe bărbatul cu care mi-am petrecut 23 de ani din viață. Păcat! Mi-e rușine doar de copiii noștri”.

Invitată în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Oana Roman a vorbit despre divorțul perechii.

„Eu cred că 99% dintre femeile care divorțează spun această frază. Nu mi se pare ceva ieșit din comun.

Toate spun la fel. (…) Eu îl știu pe Alin. Nu am mai vorbit demult cu el. Sunt prietenă și cu Tavi Colen. Foarte bună.

Eu știu că acolo au fost tensiuni când s-a destrămat trupa. (…) Ea ar fi fost cauza principală a spargerii trupei Talisman.

Ea l-ar fi influențat pe Alin să nu mai colaboreze cu Tavi deși ei erau într-o perioadă de mare-mare succes.

El a iubit-o foarte mult, a ținut cont de sfaturile ei. Erau foarte frumoși.

Momentul în care ea a decis să plece cu copiii, a făcut clar că acolo a fost o ruptură mai veche.

Nu pleci așa peste noapte (chiar dacă este vorba despre studiile copiilor).

Și eu am intrat la o școală importantă în Paris și nu a venit nimeni după mine. Nici măcar mama.

M-am dus singură, frumos. Există cămine speciale foarte ok unde stau (adolescenții minori care studiază în afară).”

Oana Roman: „Mă dar lași un bărbat singur, o lună, două, trei, cinci, șapte, nouă. Pe bune acum. Un an?”

Vorbind despre speculațiile că Alin și-ar fi înșelat soția, Oana a adăugat: „Eu nu pot să-mi permit să speculez.

Mă dar lași un bărbat singur, o lună, două, trei, cinci, șapte, nouă.

Pe bune acum. Un an? La ce te aștepți? E bărbat. E încă tânăr.

Nu știu ce să zic. Nu știu dacă e adevărat sau nu, dar așa, omenește, gândind din afară. Stă bărbatul ăla singur atâta timp?”.

Actele de divorț ale perechii s-au mutat de la notar în instanță.

Potrivit Click!, apropiații lor susțin că el s-ar fi îndrăgostit de o altă femeie. „De ceva timp, Alin are o altă parteneră.

Distanța nu e bună în căsnicie și, probabil, soția lui și-a asumat acest lucru. Ce bărbat din lumea asta poate să stea singur?

Să își facă de mâncare, curățenie și să își spele hainele, ca să nu mai zicem de alte lucruri firești?”