Puya și-a cumpărat o casă la țară. Cum arată locuința veche, din lut

Puya a părăsit cartierul în care a crescut, Sălăjan, pentru o vreme, căci s-a mutat într-o vilă cu piscină, la marginea Bucureștiului. Nu a rezistat prea mult, iar apoi a cumpărat o casă la țară. Iată unde locuiește artistul, de fapt, acum.

Unde s-a mutat Puya. Și-a luat și o casă bătrânească

Puya a plecat din cartierul despre care a scris atâtea cântece. Acesta a construit o casă cu vilă, piscină și foișor, în Panteliom, dar nici aceasta nu a mai fost suficientă pentru el. După aceea, cântărețul și-a cumpărat o casă la țară, departe de agitație.

„Nevasta mea e din Deva și nu înțelege de ce țin neapărat să stau în același cartier. De ce? Eu zic, mai în glumă mai în serios, că sunt la mine în sat. Am avut o casă la Cernica, am fost cel mai bogat de la țară, că să zic așa, în așa numitele zone rezidențiale.

Când m-am întors în cartier, am pupat și bordurile. Și ce crezi? Sălăjanul are gazon mai tare ca orice curte de vilă, gratis!!! Vin unii, îl tund, îl udă, îl replantează. Ce rost are să te chinui?”, a spus Puya potrivit protv.ro.

Totuși, lucrurile negative nu au întârziat să apară imediat după mutare. Puya și-a dat seama că mai toată lumea a plecat.

„Lucrul care s-a schimbat este că am rămas singur. Toți prietenii au plecat și, mai nou, Sălăjan este o combinație de Hunedoara, Buzău, Călărași și Craiova. Când vine Crăciunul rămân singur în bloc”, a mai spus artistul hip-hop.

Puya și-a luat casă de lut: Am făcut-o din mândrie națională

Rapperul Puya este tatăl a trei fete și vrea să își învețe fiicele cum este, de fapt, viața la țară. Acum, rapperul, soția lui, Melinda și cele trei fiice locuiesc tot în Sălăjan, dar au acest refugiu la țară, care a devenit proiectul personal al artistului.

„Casa este din lut și așa o să rămână. Vreau să le arăt orășenilor și țăranilor veniți pe la oraș că nu tot ce este vechi este și prost și ce e nou e bun. Cu tot respectul pentru Buhnici, casele noastre astea tradiționale, un pic aranjate, te țin 100 de ani și costă foarte puțin în comparație cu noutățile în materie de construcții.

Vreau să demonstrez că nu e musai să te bagi dator 30 de ani că să-ți iei 40 mp în București. Poți să stai liniștit la țară într-o casă de maxim 25.000 de euro, cu cât spațiu vrei. Am făcut-o din mândrie națională, dacă vrei.”