S-A TERMINAT CU VREMEA BUNĂ. A VENIT IARNA ÎN MAI MULTE REGIUNI DIN ȚARĂ. ÎN ZONELE DE MUNTE AU FOST ÎNREGISTRAT PRIMELE NINSORI

Primii fulgi de zăpadă și-au făcut simțită prezența în România. A nins în majoritatea zonelor de munte, iar un strat impresionant de zăpadă s-a așternut peste crestele munților.

Iarna începe să își facă simțită prezența în mai multe zone din țară. Pe Transalpina, din cauza viscolului, drumarii nu au putut deszăpezi, aşa că drumul a fost închis, cu două zile înaintea termenului oficial.

Ninsori abundente au fost înregistrate și pe Transfăgărășan, iar în Brașov crestele munţilor din masivul Postăvaru au fost complet acoperite de zăpadă. La fel s-a întâmplat și la Băişoara, unde primul strat de zăpadă anunță o deschidere timpurie a pârtiilor de schi.

Primul strat de zăpadă
Primele ninsori au fost înregistrate și în Munţii Rodnei.

La peste două mii de metri altitudine, staţia meteo de la vârful Pietrosu a fost complet acoperită de zăpadă.

„Începând de miercuri, circulaţia aerului se va schimba, ceea ce va însemna un aport de aer mai cald pe care îl vom resimţi mai ales joi şi vineri, când cel puţin în partea de vest,

sud şi sud-est a României, din nou pe parcursul zilei, maximele să depăşească uşor 20 de grade.”, a spus Mihai Timu, meteorolog.

Temperaturile continuă să se răcească și în nopţile viitoare, când vor scădea până la zero grade în sud-vest, iar în Capitală se vor înregistra în jur de cinci grade. scrie ombun.net