Și-a salvat sora din colții unui câine, iar acum își poartă cicatricea ca un supererou. „Dacă cineva va muri, am crezut că ar trebui să fiu eu”

Și-a salvat sora din colții unui câine, iar acum își poartă cicatricea ca un supererou. Un băiețel de 6 ani din Statele Unite a devenit o vedetă pe Instagram peste noapte, grație gestului său plin de curaj. Bridger Walker a reacționat fără să stea pe gânduri, atunci când un ciobănesc german a sărit să o atace pe surioara lui în vârstă de 4 ani. În timp ce-și proteja sora,

băiețelul a fost atacat de câinele furios, iar urmele au rămas adânci.

Ciobănescul a sărit și l-a mușcat pe copil de unul dintre obraji.

În ciuda rănilor adânci, băiețelul nu și-a plâns de milă prea mult și s-a arătat mulțumit de faptul că a reușit să își salveze sora.

Gestul lui a devenit viral chiar și pe rețelele de socializare, unde micuțul Bridger s-a transformat într-un supererou.

Bridger Walker a încasat muşcăturile animalului pentru a o proteja pe sora sa. „Dacă cineva va muri, am crezut că ar trebui să fiu eu”, a spus Bridger Walker, conform relatărilor de pe Instagram ale mătuşei, care a etichetat mai mulţi actori din seria „Răzbunătorii”, astfel încât să poată primi „câteva cuvinte de încurajare din partea eroilor săi preferați”.

Și-a salvat sora din colții unui câine, iar acum își poartă cicatricea ca un supererou

Starurile de la Hollywood, care au dat viață supereroilor în seria de filme Avengers, au rămas uimite de gestul copilului.

Bridger a primit cea mai frumoasă surpriză atunci când actorul Mark Ruffalo, cel care joacă rolul lui Hulk în seria The Avengers, i-a transmis un mesaj pe Instagram:

„Dragă Bridger, tocmai am citit ce s-a întâmplat cu tine și vreau să îți spun că oamenii care îşi pun viaţa în pericol pentru alte fiinţe sunt cei mai eroici şi mai atenţi.

Îți respect și admir sincer curajul și inima ta. Curajul real este să știi ce este bine să faci și să faci asta chiar și atunci când s-ar putea să te rănească cumva”, i-a spus actorul.

Iar surprizele nu s-au oprit aici. În zilele ce-au urmat, Bridger a fost sunat chiar și de Chris Evans, cunoscut pentru rolul Captain America, printr-un apel video.

„Buna, Bridger, sunt Captain America. Am citit povestea ta și am văzut ce ai făcut. Ești un erou pentru tot ceea ce ai făcut! Să rămâi în continuare la fel de apropiat de sora ta ca și până acum și să fii mereu un model pentru cei din jur.

O să cer adresa ta și știi ce o să fac? O să-ți trimis o pelerină de Captain America autentică, pentru că un erou așa cum ești tu, merită să o poarte!”, i-a spus Chris Evans.