Părinţii nu vor mai primi sprijinul promis de 1500 de lei pentru plata creşei şi a grădiniţei. Decizia a fost luată în şedinţa de Guvern de marţi. Potrivit Executivului, acest proiect ar influenţa negativ ţinta de deficit bugetar și ratingul de țară.
Cheltuielile cu creşa sau cu grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului. După ce proiectul de lege potrivit căruia părinţii urmau să primească 1.500 de lei de la angajator pentru plata creşei sau a grădiniţei, bani care erau apoi decontaţi de stat, a
fost amânat în luna aprilie, Guvernul condus de Florin Cîţu anunţă că proictul se suspendă de tot deoarece bugetul de stat nu-şi permite cheltuieli în plus. Decizia a fost luată în şedinţa de guvern de marţi.
Cheltuielile cu creşa sau cu grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului
MOTIVAȚIA Guvernului pentru punctul de vedere negativ:
„Cu privire la deducerea din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a sumelor aferente cheltuielilor cu funcţionarea unităților de educație timpurie aflate în administrarea microîntreprinderilor
sau cu serviciile de educație timpurie datorate de angajaţi pentru copiii lor, nu considerăm oportună extinderea ariei de aplicare a reglementărilor
privind scăderea cheltuielilor cu educaţia timpurie din impozitele datorate, întrucât generează un impact negativ asupra veniturilor bugetului de stat, suplimentar impactului maximal negativ estimat asupra
bugetului de stat pe termen mediu/lung de – 4,5 miliarde lei pentru măsura fiscală acordată inițial doar contribuabililor plătitori de impozit pe profit
(facilitate fiscală aprobată prin Legea nr.239/2020) și luând în considerare aceleaşi aspecte evidențiate la adoptarea măsurii de suspendare a mecanismului actual.
(…) Cconsiderăm că nu se reglementează o măsură legislativă eficientă, întrucât, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale,
pentru care venitul net anual se determină pe baza normelor de venit, nu există posibilitatea deducerii, integral sau limitat, după caz, a cheltuielilor efectuate.
Astfel, această categorie de contribuabili, cât și salariații lor, avansează cheltuieli pentru educaţia timpurie a copiilor, însă, spre deosebire de persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual se determină
în sistem real, nu beneficiază de vreun stimulent fiscal. În consecinţă, considerăm că, raportat la intenţia de reglementare (…) pentru această categorie de contribuabili, prezenta inițiativă legislativă nu va produce efectele dorite, creând discriminări.
În sensul celor menţionate, considerăm că se impune revizuirea reglementărilor propuse (…) prin găsirea unui alt mecanism de stimulare pentru firmele interesate în susținerea domeniului educației timpurii care să asigure coerenţă, stabilitate și eficiență în atingerea
obiectivului vizat, în contextul bugetar existent. Având în vedere că propunerea legislativă vizează extinderea sferei de aplicare a unor măsuri din Codul fiscal, considerăm că implementarea acesteia ar avea un impact bugetar negativ.
În acest context, menționăm că Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent pentru a gestiona resursele, obligațiile bugetare și riscurile fiscale, iar adoptarea inițiativei legislative ar
influența negativ ținta de deficit bugetar asumată în anul 2021 de 7% din PIB, stabilitatea macroeconomică și ratingul de țară în relația cu organismele financiare internaționale”, au transmis reprezentanţii Guvernului. scrie romaniatv