ULTIMA ORA: Presedintele a decis: gradinitele, scolile si universitatile NU SE MAI DESCHID pentru acest an scolar. Ce elevi vor mai merge totusi la ore

Presedintele Klaus Iohannis a sustinut o declaratie de presa in care a anuntat ca gradinitele, scolile si universitatile nu se vor mai deschide anul acesta scolar, iar persoanele peste 65 de ani vor avea mai mult timp pentru a iesi din casa.

Principalele declaratii ale lui Klaus Iohannis:

– Tocmai am finalizat o intalnire cu premierul Orban si mai multi ministri, in care am evaluat cateva teme importante si doresc sa prezint concluziile si deciziile la care am ajuns.

– Prima tema: scolile. O mica introducere in tema. In momentul de fata, activitatea fizica e suspendata pe durata starii de urgenta. Am evaluat cum putem continua, avand in vedere ca pe 12 iunie anul scolar se termina.

– Trebuie sa fim constienti ca epidemia nu s-a terminat. Epidemia nu se va termina. Avem azi peste 300 de cazuri, deci nu putem vorbi despre o relaxare sau despre o incetinire a acestei epidemii.

– Trebuie sa tinem cont de cateva lucruri destul de simple. Faptul ca elevii s-ar duce la scoala ar implica doua riscuri mari. Riscul major ca elevii sa duca boala la scoala, sau de la scoala acasa.

– Pe de alta parte, am dorit sa stim si ce fac alte tari. Sunt o serie de tari care nu mai doresc sa redeschida scolile. Am dorit si sa aflam si ce se intampla acolo unde s-au deschis experimental scolile. Avem un exemplu dintr-o regiune din Franta, unde zeci de elevi si profesori au fost infectati. Lucrurile nu sunt deloc simple.

– S-a decis ca pentru majoritatea elevilor, in acest an scolar, gradinitele, scolile si universitatile sa nu se mai deschida. Nu se va intoarce elevul fizic la cursuri. Anul scolar se va inchide pe 12 iunie, pana atunci va continua invatamantul la distanta. Pana pe 12 iunie, elevii vor avea mediile incheiate, cu notele pe care le au pana acum.

– Repet: gradinitele, scolile, universitatile nu se vor redeschide in acest an, ci in septembrie, cand incepe urmatorul an scolar.

– Elevii din clasele terminale vor putea reveni la scoala dupa 2 iunie, pentru a se pregati pentru examenele nationale. In aceasta situatie, normele de distantare pot fi respectate. Vor fi maxim 10 elevi in clase, vor sta maxim 3 ore si se vor pregati pentru examenele nationale.

– Examenele nationale se vor organiza asa cum au fost planificate, insa cu respectarea unor reguli stricte de distantare sociala.

– O a doua tema: persoanele peste 65 de ani, care momentan pot iesi doar intre 11-13. Avand in vedere ca vremea se incalzeste, incepand de astazi, acest interval se va schimba. Vor avea la dispozitie 2 intervale zilnice: 7-11 dimineata, 19-22 seara.

– A treia tema: ajutor pentru cetatenii Republicii Moldova. Situatia in Republica Moldova e complicata si Romania, un partener important, va pregati si va implementa in cateva zile doua masuri importante: o echipa de medici se va deplasa in Republica Moldova pentru a ajuta spitalele; vom trimite masti, materiale sanitare, chiar si medicamente din rezerva noastra, precizeaza stirileprotv.ro